Ceartă și huiduieli între jucătoarele Ucrainei și Rusiei la Roland Garros. Și restul jucătorilor de tenis au avut derapaje din cauza furiei

Ceartă și huiduieli între jucătoarele Ucrainei și Rusiei la Roland Garros. Și restul jucătorilor de tenis au avut derapaje din cauza furiei

Cele mai multe scandaluri la competiția din 2023 au fost generate de rivalitatea dintre sportivele din Ucraina și cele din Rusia și Belarus, dar și alte ieșiri ale jucătorilor demonstrează că jucătorii de tenis au probleme de comportament din ce în ce mai vizibile.

E război între Ucraina și Rusia și la Roland Garros

Ultimul momenj stânjenitor s-a întâmplat la partida dintre Elina Svitolina (192 WTA) și Anna Blinkova (56 WTA). Cele două au jucat un meci dramatic în turul trei, în care ucraineanca revenită în sport după o naștere s-a impus cu greu, cu 2-6, 6-2, 7-5.

La final, în momentul în care Svitolina și Blinkova s-au întâlnit la fileu, Elina a făcut un gest care a încurcat-o pe rusoaică.

Ea a mișcat mâna în direcția adversarei, iar Blinkova a crezut că va da mâna cu ea. S-a oprit pentru câteva secunde, așteptând să vadă ce va face Svitolina, însă adversara sa a refuzat să o salute și doar a ridicat degetul mare, în semn de „Ok”.

Publicul de la Roland Garros nu a apreciat deloc gestul ucrainencei, o parte a spectatorilor huiduind-o sau fluierând-o pe aceasta.

A fost al doilea moment de acest gen de la French Open, după ce, în primul tur, Marta Kostyuc a avut parte de aceeași reacție după ce a refuzat să dea mâna cu adversara sa, Aryna Sabalenka.

Kokkinas și Sorana, probleme cu arbitri

După ce camerele tv au surprins-o pe Sorana Cîrstea cocoțată pe scaunul arbitrului, cerându-i socoteală pentru o decizie controversată, a venit rândul lui Thanasi Kokkinakis (27 ani, locul 108 ATP) să fie protagonistul unui moment urât, în turul al treilea de la Roland Garros.

În timpul partidei pierdute cu Karen Khachanov (27 ani, 11 ATP), scor 6-4, 6-1, 3-6, 7-6, australianul i-a adresat vorbe vulgare arbitrei de scaun, după ce aceasta nu i-a aprobat cererea de a merge la toaletă.

„Poți să fii realistă și să îmi oferi un timp decent, măcar o dată? Să-mi bag, la dracu! Avem doar două pauze de toaletă per meci. Vrei să mă p** pe teren?!”, a reacționat Kokkinakis.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)