După mai mult de o jumătate de secol, încă un cartonaș poate fi introdus în regulamentul fotbalului. International Board va anunța vineri lansarea testelor eliminării temporare pentru faulturi tactice și proteste la deciziile arbitrilor. Jucătorilor trecuți 10 minute pe bancă li se va arăta cartonașul albastru.
În 1970, a fost o mică revoluție în fotbal. Au apărut cartonașele. Mondialul din Mexic a fost primul turneu final în care arbitrii au avut posibilitatea să-i sancționeze pe jucători cu „galben” și „roșu”.
Jucătorii ar putea trimiși 10 minute în afara terenului dacă vor opri contraatacuri cu faulturi tactice sau dacă vor protesta împotriva deciziilor arbitrului.
Inițial, culoarea ar fi trebuit să fie portocalie, dar s-a renunțat după ce s-a ajuns la concluzia că ar putea crea confuzie între cartonașele galben și roșu. Și s-a ales albastru.
Daily Telegraph a aflat că acest cartonaș albastru a fost deja testat cu succes la competițiile de copii și juniori din Țara Galilor, consecința fiind reducerea faulturilor tactice și a reacțiilor furibunde ale fotbaliștilor, arată GSP.
Nu se va apela însă în perioada imediat următoare la cartonașul albastru în turneele de elită europene la nivelul seniorilor. Aleksander Ceferin, președintele UEFA, nu crede că eliminările temporare ar avea efect pozitiv: „Nu mai e fotbal”.