În vârstă de 66 de ani, Victor Pițurcă a fost plasat sub control judiciar, marți, în dosarul măștilor neconforme pentru spitalele MApN, fiind cercetat pentru cumpărare de influență.
Victor Pițurcă este un om înstărit, a cărui avere a fost ridicată în urma joburilor ca antrenor al echipei naționale și în special la Al-Ittihad (Arabia Saudită). De curând, a intrat în imobiliare și a finanțat construirea unui bloc.
În luna octombrie a anului trecut, fostul selecționer al echipei naționale era întrebat despre afacerile lui și situația sa financiară.
Se pare că acesta nu se consideră un om bogat. Victor Pițurcă este de părere că nu se poate compara deloc din punct de vedere financiar cu colegul său Mircea Lucescu.
„E corect, nu sunt la un nivel foarte înalt. Am reușit să construiesc un bloc, va urma al doilea. Se ocupă ginerele meu, Mihai, Alex, nepotul meu Victor.
Ei sunt tineri, eu doar investesc. Ce, eu am banii lui Mircea Lucescu? Eu am câștigat bani în acei doi ani cât am fost în Arabia Saudită. Eu țin 15-20 de oameni, am o familie mare, dacă n-aș fi eu…ar fi greu”, a declarat Victor Piţurcă în podcastul „Tare de tot”, realizat de Viorel Grigoroiu, notează ziare.com.