Alexandru Dedu a reacționat în urma variantei de rejucare a meciului dintre CSM București și Dinamo, din finala Ligii Naționale, jucat luni seara și încheiat cu victoria câinilor, care au redevenit campioni ai României.
Cei de la CSM Buucreșlti au acuzat că oficialii nu au fost atenți pe final de meci, atunci când, deși aveau un jucător eliminat, cei de la Dinamo se aflau tot în formulă completă pe teren.
Aceștia au solicitat rejucarea partidei, însă președintele Federației Române de Handbal a precizat că nu se pune problema de așa ceva.
”Este o situaţie mai mult decât regretabilă ce s-a întâmplat la finalul partidei CSM Bucureşti – Dinamo Bucureşti. Sunt foarte supărat, mai ales că toţi oamenii de la masa oficială au o vastă experienţă, au condus de-a lungul timpului nenumărate meciuri. Nu există însă niciun meci care să se rejoace. Au mai fost astfel de cazuri, chiar şi la Jocurile Olimpice. Rezultatul a rămas cel de pe teren, iar cei care au greşit au fost trimişi acasă”, a declarat preşedintele FRH, Alexandru Dedu, potrivit ProSport.