Ce scrie presa elvețiană despre „vampirii români” după remiza incredibilă din preliminariile pentru EURO 2024. Fotbaliștii sunt uluiți și ei: „Parcă am fi pierdut”

Publicat: 20 06. 2023, 12:30
Actualizat: 20 06. 2023, 12:31
Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Urs Flueeler

Presa din Elveția și fotbaliștii din selecționata pregătită de Murat Yakin par a fi în stare de șoc după remiza cu România de luni seară, când „tricolorii” au egalat cu două goluri marcate pe finalul unui meci în care, până atunci, nu le puseseră absolut nicio problemă adversarilor. Remiza de la Lucerna menține nesperat de strânsă lupta de la vârful Grupei I din preliminariile pentru EURO 2024.

Xerdan Shaqiri, după remiza dintre Elveția și România: „Mă simt de parcă am fi pierdut”

Tabloidul elvețian Blick scrie că „vampirii români s-au ospătat cu sânge elvețian, iar noi i-am ajutat s-o facă”, potrivit GSP.ro.

Despre remiza-thriller a vorbit și Xerdan Shaqiri, una dintre vedetele Elveției, care susține că se simte de parcă ar fi pierdut.

„Suntem foarte dezamăgiți. N-ar trebui să ni se întâmple așa ceva, mai ales acasă. Nici eu nu știu exact ce s-a întâmplat, dar am fost surprinși de două ori pe contraatac. Asta n-ar fi trebuit să ni se întâmple sub nicio formă (…). N-are nicio legătură cu schimbările efectuate pe final. Nu contează cine intră, vorbim despre cei mai buni jucători ai țării. I-am făcut un cadou adversarului. N-am pierdut meciul, într-adevăr, dar mă simt de parcă am fi pierdut”, a declarat Xerdan Shaqiri.