Ce mesaj a transmis Simona Halep după retragerea lui Roger Federer
Roger Federer a anunțat că se retrage din tenis la vârsta de 41 de ani, după ce ultima perioadă a stat departe de teren din cauza numeroaselor accidentări suferite. Vestea retragerii a mișcat mulți oameni din fenomen, care au venit cu mesaje de susținere și de mulțumire pentru multiplul campion.
Simona Halep nu a trecut peste acest moment și a oferit și ea un mesaj special tenismenului elvețian.
Halep, mesaj special la retragerea lui Federer
La mai puțin de 24 de ore de când Roger Federer a anunțat că va agăța rachet în cui, Simona Halep a postat pe rețelele de socializare o fotografie împreună cu fostul lider ATP, ambii cu zâmbetul pe buze, pe terenul de tenis.
„Nu va mai exista niciodată un alt Roger și sunt recunoscătoare că am avut șansa să joc în aceeași epocă cu el”, a fost mesajul sportivei din Constanța, atașat lângă fotografie.
Roger Federer, retragere la 41 de ani
Roger Federer, unul dintre cei mai titrați jucători de tenis din toate timpurile, a anunțat ieri că se va retrage din competiții, după Cupa Laver, de la finele acestei luni.
„Mesajul pe care mi l-a transmis corpul meu în ultima vreme a fost clar. Am jucat peste 1.500 de meciuri de-a lungul a 24 de ani. Trebuie să recunosc când este timpul să-mi închei cariera competitivă”, a justificat acesta alegerea făcută.