Ce mărturisiri a făcut gimnasta Ana Maria Bărbosu, la doar o lună după ce a obținut medalia de bronz la JO: „A fost dureros pentru noi”

Ce mărturisiri a făcut gimnasta Ana Maria Bărbosu, la doar o lună după ce a obținut medalia de bronz la JO: A fost dureros pentru noi
Sursa foto: Hepta - Zuma Press / Ulrik Pedersen

Gimnasta Ana Maria Bărbosu a făcut câteva declarații la fix o lună de când a avut loc finala la sol a Jocurilor Olimpice de la Paris. Românca a obținut, într-un final, medalia de bronz, în urma unei decizii a Tribunalului de Arbitraj Sportiv.

Americanii sunt gata să atace România la Tribunalul Federal Elvețian, cu 6 case de avocatură, în cazul Bărbosu – Voinea – Chiles, informează Antena 3 CNN.

„Cred că dreptatea este un pic mai diferită de lucrul care s-a decis”

„Simt că a trecut ceva timp, dar parcă nu chiar atât de mult. Încă se simte destul de cald momentul. Mai durează ceva timp până o să treacă emoțiile și intensitatea momentului. Consider că s-a făcut dreptate acum.

Cred că dreptatea este un pic mai diferită de lucrul care s-a decis, pentru că la fel cum eu am suferit și fetele suferă, Jordan Chiles și Sabrina Voinea pentru că, fiind la un nivel atât de mare, noi ne așteptăm ca adulții să-și facă treaba corect, iar faptul că nu s-a întâmplat așa, a fost dureros pentru noi și sper că fetele împreună cu federațiile să lupte pentru cele trei medalii de bronz.

Părinții și fratele au văzut de împreună finala de la sol și a fost casa plină de emoții. Cu atât mai mult că pe 5 august este ziua lui (n.r. a fratelui) și a fost chiar de ziua lui și a bunicul meu, care s-a dus, și am simțit că finala de la sol o să fie cadoul meu pentru el și pentru bunicul meu care de fiecare dată când eram acasă și mergeam la sala de gimnastică, de la Focșani și părinții nu aveau cum să mă ducă, bunicul de fiecare dată venea, mă ducea. Am avut noroc că bunicii au fost mereu lângă mine și fără ei nu aș fi putut să fac gimnastică.

Sunt foarte mulțumită de ea (n.r. finala de la sol), chiar dacă a avut și rele și bune. La următoarea ediție aștept să văd cum o să fiu eu, pentru că mai sunt 4 ani până atunci.”, a mărturisit Ana Maria Bărbosu, la Antena 3 CNN.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`