Ce impresie i-a lăsat Pele lui Liță Dumitru, după Mexic ’70: ”M-a scuipat, mi-a dat mâna și m-a ridicat!”

Publicat: 30 12. 2022, 17:12
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Hannibal Hanschke

România a întâlnit Brazilia în grupele Cupei Mondiale din 1970, partidă care s-a încheiat cu victoria sud-americanilor, scor 3-2. În acest meci, a jucat şi Liţă Dumitru.

Românul a avut o misiune extrem de grea, să îl marcheze pe marele Pele, care a reușit să marcheze de două ori în acel meci.

Pele era dur pe gazon

Liţă Dumitru a rememorat că Pele se ”transforma” atunci când intra pe teren, iar din omul prietenos care era în afara terenului, pe gazon devenea foarte dur.

Va rămâne alături de noi pentru faptul că, așa cum spune multă lume, a fost cel mai mare fotbalist. Am considerat că au fost alții, dar părerea mea contează mai puțin. De când s-a născut, Dumnezeu i-a dat posibilitatea să mulțumească lumea. Sunt mândru și bucuros că am jucat la un Campionat Mondial împotriva lui.

De la un puști de 16 ani, să ajung să joc contra lui Pele a fost o mare bucurie. Am avut emoții la început, după care lucrurile au decurs normal. I-am dat peste picioare, ne-am și scuipat, ne-am înjurat, dar la final am mers să îi cer tricoul, dar mi-a spus că i l-a promis deja lui Lucescu.

Toți coechipierii îl ascultau, pasau mingea unde voia el. Era un jucător care atunci când pleca de pe loc era în viteza a zecea. Țin minte că odată a scăpat spre Dinu, am făcut o alunecare și am căzut amândoi. S-a ridicat, m-a scuipat, mi-a dat mana și m-a ridicat. Ce făcusem eu era de roșu”, zis Dumitru.