Campionatele importante din Europa s-au întrerupt pe durata Cupei Mondiale, însă lupta în principalele întreceri nu a fost încă decisă. În Premier League fanii fotbalului au parte de o surpriză, din moment ce Arsenal Londra se află pe primul loc, în La Liga lupta se dă între Barcelona și Real Madrid, în timp ce în Serie A revelația Napoli face un sezon de neuitat.
Poate cea mai mare surpriză se înregistrează în Premier League, unde Arsenal, după câteva sezoane dezamăgitoare, se află pe prima poziție, cu un avans de 15 puncte. „Tunarii” au un sezon de vis și au suferit o singură înfrângere și au mai terminat un meci la egalitate.
În prima ligă din Spania, FC Barcelona și Real Madrid s-au desprins față de celelalte urmăritoare. Catalanii sunt pe primul loc și au un avans de două puncte față de Real Madrid. Ambele echipe au pierdut doar un singur meci în acest sezon.
O altă mare surpriză vine din Serie A, unde Napoli conduce detașat, cu un avans de opt puncte față de AC Milan, campioana din sezonul precedent, și zece peste Juventus Torino, o echipă care a dominat Serie A în ultimul deceniu.
Arsenal Londra are un parcurs pe care doar cei mai optimiști fani îl anticipau. Echipa conduce în Premier League și nu este deloc o surpriză, ținând cont de jocul consistent arătat de formația pregătită de Mikel Arteta. În acest sezon, Arsenal a suferit un singur eșec, contra lui Manchester United, și mai are o remiză în deplasarea de la Southampton.
Manchester City, în schimb, are patru pași greșiți deja, și este pe locul secund, la cinci puncte de primul loc. Cu gândul și la Champions League, City a arătat și momente de inconstanță, dar este în continuare favorita numărul 1 la casele de pariuri sportive pentru câștigarea Premier League. Cota lui City pentru a reuși să câștige titlul este 1.40, în timp ce Arsenal are cota 3.25. Chiar dacă și cota lui Arsenal este în scădere, specialiștii îi acordă în continuare șanse mari formației lui Pep Guardiola. Cât privește celelalte echipe, șansele lor sunt destul de mici. Spre exemplu, Liverpool are cota 34.00, la egalitate cu Newcastle. Manchester United și Tottenham au fiecare cota 51.00, iar Chelsea Londra are cota 201.00.
Așa cum ne-au obișnuit în ultimii ani, FC Barcelona și Real Madrid luptă în continuare pentru titlu. Dacă în stagiunea precedentă lupta a fost câștigată de Real Madrid, care a reușit să se impună și pe plan intern, nu doar în Champions League, în acest moment FC Barcelona e pe primul loc, cu 37 de puncte, iar Real Madrid e pe poziția secundă, cu 35 de puncte. FC Barcelona a suferit un singur eșec în acest sezon, tocmai în derby-ul cu Real Madrid. În schimb, madrilenii au suferit prima înfrângere a sezonului total neașteptat, în luna noiembrie, pe terenul lui Rayo Vallecano.
Bookmakerii îi oferă lui FC Barcelona prima șansă la câștigarea titlului în Spania, cu cota 1.60, în timp ce Real Madrid are cota 2.30. Specialiștii anticipează o luptă în doi, motiv pentru care cotele celorlalte echipe sunt de-a dreptul uriașe. Astfel, Atletico Madrid are cota 101.00, Athletic Bilbao are cota 151.00, Real Sociedad are tot 151.00, iar Real Betis are 251.00.
Napoli are un sezon de vis, cu un parcurs remarcabil în Champions League, dar și unul fenomenal în Serie A. În clasamentul primei ligi din Italia, Napoli are 41 de puncte și este neînvinsă. A făcut doar doi pași greșiți, la începutul sezonului, în luna august, cu Lecce și Fiorentina. De atunci, bate însă totul pe linie și merită să fie în fruntea clasamentului din Serie A. AC Milan are și ea un sezon bun, dar se află la opt puncte în spatele lui Napoli, în timp ce Juventus, echipă aflată în revenire de formă, e la zece puncte de primul loc.
Jocul excelent al lui Napoli îi face pe fani să viseze deja la câștigarea titlului, iar bookmakerii îi oferă cele mai mari șanse să reușească acest lucru. Napoli are așadar cota 1.40 să câștige titlul, în timp ce AC Milan are 6.00. Inter Milano are cota 6.50, Juventus Torino are cota 11.00, iar AS Roma are abia cota 41.00. Napoli a mai câștigat doar de două ori titlul în istorie, în perioada magică a lui Diego Maradona, în 1987 și 1990.
Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment.