Ce decizie a luat Novak Djokovic în legătură cu Jocurile Olimpice. Tenismanul a fost recent operat la genunchiul drept

Ce decizie a luat Novak Djokovic în legătură cu Jocurile Olimpice. Tenismanul a fost recent operat la genunchiul drept
sursă foto: captură YT

Tenismanul Novak Djokovic va participa la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce s-a accidentat în urmă cu două săptămâni la Roland Garros. Comitetul olimpic sârb a anunțat că tenismanul a fost operat la genunchiul drept.

Novak Djokovic este locul trei mondial

Novak Djokovic, fost numărul unu mondial, în vârstă de 37 de ani, a cucerit 24 de titluri de Mare Șlem în cariera sa. Acesta s-a retras de la Roland Garros înainte de sferturi, din cauza probelemelor medicale, potrivit ziare.com. 

„Din cauza unui rupturi de menisc medial la genunchiul drept (descoperită în timpul unei scanări RMN efectuate astăzi), Novak Djokovic, care urma să joace mâine în sferturile de finală împotriva lui Casper Ruud, a fost forţat să se retragă de la turneul de la Roland Garros”, au declarat reprezentanții turneului de Grand Slam de la Paris, potrivit Agerpres.

Acesta a fost accidentat la Roland Garros

Accidentarea lui Djokivic la Roland Garros a venit după o serie de evenimente nefericite pentru jucătorul sârb. Acesta câștigat anul trecut trei dintre cele patru turnee de Grand Slam, însă în 2024 nu a reușit să cucerească niciun titlu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`