Ce a spus Nadia Comăneci despre gimnastica românească după ce a văzut finala fetelor de la JO 2024 de la Paris

Ce a spus Nadia Comăneci despre gimnastica românească după ce a văzut finala fetelor de la JO 2024 de la Paris
Sursa Foto: Facebook/ Nadia Comaneci

Echipa feminină de gimnastică artistică a României s-a clasat pe locul 7 din 8 în finala desfăşurată, marţi, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris.

Nadia Comîneci spune că româncele au fost sigure pe ele și creative

România, care nu mai participase cu echipa feminină la JO din 2012, când obţinea bronzul, a reuşit să urce un loc faţă de calificări, pe care le-a terminat pe poziţia a opta.

La finala de marți a asistat și Nadia Comăneci. Aceasta a luat loc în tribune lângă fosta mare jucătoare de tenis, Serena Williams, căreia i-a explicat, din când în când, sistemul de punctaj, dar și detalii. La finalul evenimentului, Nadia a vorbit pentru Agerpres.

„Fetele noastre au fost aşa sigure şi creative. Sigure pe ele, eu mă bucur enorm, pentru că e un lucru pozitiv pentru gimnastica românească, pentru generaţia de astăzi şi pentru cele care urmează.

În sfârşit, acum sper că nu mai are nimeni nimic de spus şi, chiar dacă are ceva de spus, nu mai contează. Am venit în finală pe echipe după 12 ani şi acum spunem că am ieşit pe locul 7.

Adică ce facem, sărim după 12 ani de neparticipare direct pe locul 2?! Au avut dificultate, frumuseţe, s-a văzut la execuţie. Au avut o dificultate mare la bârnă”, a spus Nadia.

Cel mai mult a bucurat-o succesul lui David Popovici

„Serenei i-am explicat cum este la gimnastică, pentru că nu a fost niciodată la un concurs de gimnastică. I-a plăcut foarte mult şi ei, şi fetiţei, care cred că face gimnastică”, a completat fosta mare campioană.

Tripla medaliată cu aur de la Montreal din 1976 s-a arătat extrem de bucuroasă de primul titlu olimpic al nataţiei masculine româneşti obţinut de David Popovici la 200 m liber.

„M-am bucurat enorm pentru David Popovici. E o medalie istorică, e prima medalie olimpică pe care o câştigăm la înot (n.r. – masculin). Îi transmitem felicitări şi ne vedem şi mâine seară”, a afirmat Nadia Comăneci.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:31 - Ministrul Mediului: „Vârful de debit pe Dunăre va fi pe 28-29 septembrie. Va fi mai mult decât dublu a ce avem acum” / Cum s-au pregătit autoritățile (VIDEO)
20:27 - A fost activat planul roșu de intervenţii! Peste 70 de copii, intoxicați după ce au mâncat hrana primită de la școală. Asistenţii şi medicii au scos pe bandă rulantă elevii din ambulanţe
20:22 - Primul trec electric cumpărat de România în ultimii 40 de ani a fost distrus de pietre. Vehiculul a intrat în reparații înainte de a fi pus în circulație
19:59 - Locul ascuns din România care este înconjurat de peisaje frumoase și legende. Puțin români știu despre existența lui
19:51 - Eugen Tomac a explicat în ce constă, de fapt, portofoliul obținut de România la Comisia Europeană: Nu are responsabilități care să influenteze major politicile în Europa (VIDEO)
19:50 - Tomac: Avem o degradare destul de serioasă a democrației în România și tăcerea Comisiei Europene, altădată foarte vocală, e extrem de suspectă și nemulțumitoare (VIDEO)
19:28 - Fost atacant la Arsenal a fost arestat pentru contrabandă cu substanțe ilegale. Fotbalistul a fost prins cu 60 kg de canabis
19:24 - Marian Rasaliu: Dacă PSD n-ar fi venit la guvernare alături de PNL, ar fi fost un dezastru pentru România. Relația dintre USR și PNL a trântit România jos de tot (VIDEO)
19:16 - Diana Stoica (USR), despre modificarea legislativă care îi permite lui Klaus Iohannis să candideze la Senat: Iohannis o ia pe urmele lui Iliescu. Asta e o lege dată cu dedicație pentru un singur om (VIDEO)
18:59 - ANPC a închis 13 magazine din București. Spațiile comerciale sunt acuzate că au vândut ilegal tutun către minori