Cătălin Tolontan, despre recompensele financiare acordate campionilor români: Peste tot în Europa, baza financiară privată a sportului e mai largă decît cea de la buget. Nu și în România

Jurnalistul Cătălin Tolontan a publicat pe blog-ul său o analiză a felului în care statul îi răsplătește pe campionii români.

Astfel, pentru o medalie de aur obținută la Jocurile Olimpice, sportivii sunt recompensați cu 70.000 de euro. Sumă la care se adaugă, din partea sponsorilor privați, contribuții constând în automobile și  premii în bani în valoare de 30.000 de euro.

Tolontan arată că, în comparație cu alte state, România ”stă bine la recompense”.

”Pentru aur, oferim de patru ori cît Canada și Germania (ambele 18.000 de euro), dublu față de Olanda (30.000 de euro), mai mult decît Belgia (50.000 de euro) sau Franța (60.000 de euro), dar sub Spania, care premiază cu 94.000 de euro titlul olimpic și sub Italia, care plătește 168.000 de euro. Bulgarii dau la „argint” 70.000 de euro, cît „aurul” nostru. În schimb, Suedia, Norvegia sau Marea Britanie nu acordă premii olimpice de la buget”, arată jurnalistul.

Antrenorii care au benficiat de cele mai mari recompense, în urma performanțelor obținute la Jocurile Olimpice, sunt Octavian Belu și Mariana Bitang.

Astfel, pentru edițiile din 2004 și 2012 ale competiției, Belu a obținut 510.000 de euro, în timp ce Bitang a primit 432.000 de euro. Pe locul al treilea în această ierarhie se află Lucian Sandu, secund la toate cele trei ediții, cu 394.000 euro. Abia pe locul 7 apare primul antrenor din afara gimansticii, Mircea Roman, de la canotaj, cu 223.000 de euro.

Cât despre sportivi, campioana cîștigurilor olimpice este Cătălina Ponor, cu 277.000 de euro, primiți după participarea la două ediții ale competiției. Ponor este urmată de Sandra Izbașa, cu 234.000 de euro și Georgeta Andrunache și Viorica Susanu, cu cîte 232.000 de euro fiecare.

Tolontan precizează, în acest context, că antrenorii și sportivii de top primesc de la bugetul de stat, nu doar recompense pentru medaliile obținute la Jocurile Olimpice, ci și salarii, indemnizații sau venituri de la fundații special constituite.

Totodată, jurnalistul arată că un argument în favoarea măririi premiilor sportivilor medaliați este faptul că un loc pe podium se obține din ce în ce mai greu, concurența olimpică fiind în ascensiune permanentă.

”La Jocurile de la Munchen, în 1976, doar 41 de țări luau medalii. Astăzi, numărul națiunilor medaliate s-a dublat. (…) Dacă ne uităm la ultimele cinci ediții ale Jocurilor Olimpice, numărul țărilor medaliate a fost următorul: 79 – 80 – 74 – 86 – 85”, amintește Tolontan.

Contraargumentul ar fi că bătălia pentru medalii se dă tot între puterile tradiționale ale sportului. La ultimele patru ediții ale Jocurilor Olimpice primele 30 de țări din clasamentul olimpic au luat în jur de 82-83% dintre medalii, potrivit unei analize a PricewaterhouseCoopers, citată de Tolontan.

”Repartiția grupului de 30 de țări „premiante” care adună peste 80% din total se respectă și la Produsul Național Brut, unde tot un număr de aproximativ 30 de țări strîng 80% din produsul planetar brut”, mai notează jurnalistul.

”Peste tot în Europa, inclusiv în țări precum Cehia și Ungaria, baza financiară privată a sportului e mai largă decît cea de la buget. Nu și în România”, subliniază Tolontan.