Carlo Ancelotti riscă patru ani şi nouă luni de închisoare în Spania. Antrenorul Realului este acuzat de fraudă

Publicat: 06 03. 2024, 13:53
Antrenorul lui Real Madrid, Carlo Ancelotti. Foto: Hepta.ro / Abaca Press / Acero

Parchetul din Madrid a solicitat patru ani şi nouă luni de închisoare pentru antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, Carlo Ancelotti. Acesta este acuzat că ar fi fraudat fiscul spaniol cu peste un milion de euro, în anii fiscali 2014 şi 2015, informează EFE.

Carlo Ancelotti e acuzat de două infracţiuni împotriva Trezoreriei Publice

După cum a anunţat miercuri Ministerul Public spaniol, Parchetul îl acuză pe antrenorul italian de două infracţiuni împotriva Trezoreriei Publice, pe care ar fi fraudat-o cu 386.361 euro în 2014 şi 675.718 euro în 2015, prin omiterea declarării veniturilor aferente exploatării drepturilor sale de imagine, pe care le-a transferat altor entităţi, scrie Agerpres.

Parchetul a menționat, într-un comunicat de presă, că „pentru a evita impozitarea veniturilor din respectivele drepturi de imagine”, atât cele primite de la Real Madrid, cât şi de la alte mărci pentru diverse evenimente, antrenorul a apelat la o reţea „complexă” şi „confuză” de societăţi interpuse pentru a canaliza colectarea drepturilor de imagine.

Carlo Ancelotti şi-a prelungit contractul cu Real Madrid până în iunie 2026

Carlo Ancelotti, în vârstă de 64 de ani, a început în iunie 2021 al doilea său mandat la Real Madrid, echipă pe care a mai antrenat-o anterior între 2013 şi 2015. El a câştigat de două ori Liga Campionilor cu gruparea de pe Santiago Bernabeu, în 2014 şi 2022.

Tehnicianul italian şi-a prelungit în această iarnă contractul cu clubul spaniol până în iunie 2026.