Când inima vede mai bine decât ochii. Cadou special făcut de dinamoviști unui tânăr suporter nevăzător. Cosmin Contra, sprijin deosebit pentru micul fan în urmă cu 15 ani (FOTO)

Când inima vede mai bine decât ochii. Cadou special făcut de dinamoviști unui tânăr suporter nevăzător. Cosmin Contra, sprijin deosebit pentru micul fan în urmă cu 15 ani (FOTO)

Jurnaliștii de la GSP au publicat un reportaj emoționant despre unul dintre cei mai mari fani ai lui Dinamo.

Băiatul, un adolescent de 15 ani, este nevăzător, însă dragostea pentru Dinamo îi luminează inima.

George Andrei este un adolescent ambițios, cu poftă de viață și dragoste pnetru fotbal și muzică.

Învață foarte bine la școală și visează ca într-o zi să susține propriile concerte. Din sală nu vor lipsi, firește, jucătorii lui Dinamo.

George a avut privilegiul de a se întâlni cu favoriții săi, sâmbătă, la finala Cupei Ligii pe care roș-albii au câștigat-o în fața Timișoarei.

Jucătorii l-au luat cu ei în vestiar, s-au fotografiat și s-au bucurat împreună cu George de câștigarea trofeului.

"Nu voi ține niciodată cu o echipă care are culorile roș-albastre! Mă inspiră natura, dar fotbalul e spectacol. PCH e cea mai frumoasă galerie, e creatoare. Mi-ar plăcea să compun un imn, o melodie pentru galerie, pentru echipă. Ceva motivator", a spus Geirge potrivit sursei citate.

Un aspect nemaiștiut până acum a fost gestul sublim pe care Cosmin Contra l-a făcut în urmă cu mulți ani pentru acesta. Mama băiatului a povestit că actualul antrenor al echipei din Ștefan Cel Mare i-a ajutat cu suma de 6.000 de euro pentru ca acesta să fie operat.

„Vreau s-o spun pentru ca toată lumea să afle cât de nobil este Cosmin Contra. Nu aveam banii necesari operației în 2002 și-am apelat la mulți, fiind refuzați frumos. Am putea să le dăm numele, sunt superpersoane publice, dar ne-am bate joc prin asta de gestul frumos al familiei Contra, care ne-a dat 6.000 de euro. Era o sumă uriașă, atât costa o garsonieră în București”, a spus mama lui George.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)
18:59 - Marina Almășan a obținut un nou de protecție împotriva fostului iubit, Georgică Cornu. Omul de afaceri, obligat să poarte brățară electronică încă 8 luni
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / Simion, despre momentul în care a jignit-o pe Șoșoacă: „A fost un derapaj regretabil” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)