Campionul mondial la şah, Magnus Carlsen, şi-a apărat titlul la unul dintre cele mai grele meciuri

Campionul mondial la şah, Magnus Carlsen, şi-a apărat titlul la unul dintre cele mai grele meciuri
foto: businessinsider.com

Magnus Carlsen, campionul mondial la şah, şi-a apărat titlul în faţa adversarului său rus, Serghei Kariakin, reuşind să-l învingă cu scorul de 3-1 în meciurile de departajare.

După ce au jucat 12 meciuri şi au terminat la egalitate, cu scorul de 6-6, campionul norvegian şi adversarul au fost nevoiţi să joace nişte partide de departajare, conform sport.hotnews.ro.

Astfel, Magnus Carlsen s-a impus cu 3-1 şi a reuşit să-şi păstreze titlul de campion mondial pe care l-a căştigat în 2013.

"Am simţit că am un avantaj dacă se va ajunge în prelungiri, poate de aceea nu am forţat în meciul al 12-lea. De asemenea, am ştiut că după o zi de pauză mintea mea va lucra altfel. M-am simţit bine pe durata celor patru partide, a fost cu adevărat reconfortant să joc puţin sah rapid după aceste săptămâni în care meciurile au fost uneori foarte lungi", a povestit Magnus Carlsen.

"M-am pregătit intens pentru a-l anihila pe Magnus, dar se pare că undeva ceva nu a mers. A schimbat unele mutări, iar pregătirea mea nu şi-a mai avut rostul. Am încercat să fac o combinaţie între sahul clasic şi cel rapid, însă până la urmă am pierdut", a explicat Serghei Kariakin.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`