Meciuri de foc în Grupa F a Campionatului Mondial, unde toate echipele au, teoretic, șanse de calificare în optimi.
Mexicul are cele mai mari șanse de a avansa, cu șase puncte, urmată de Germania, Suedia, care au adunat câte trei puncte, și de Coreea de Sud, cu zero puncte.
Pentru a merge mai departe, Mexicul trebuie să învingă sau să facă egal cu Suedia. Mexicanii pot merge mai departe și cu un eșec, dacă Germania, campioană mondială, pierde sau face egal cu Coreea de Sud, scrie sport.ro.
Germania merge mai departe cu o victorie la două goluri în față Coreei de Sud, dar și cu o victorie indiferent de scor, dacă Suedia nu va învinge Mexicul.
Germania se poate califică și la golaveraj, cu o victorie în meciul cu Coreea de Sud, chiar dacă Suedia învinge Mexicul. Suedia merge mai departe dacă bate Mexicul, iar Germania pierde cu Coreea de Sud. Dacă Suedia și Germania înving, scandinavii pot merge mai departe la golaveraj.
Chiar dacă a pierdut primele două partide din grupa, Coreea de Sud încă păstrează șanse de a ajunge în optimi, dar trebuie să învingă Germania și să spere că Suedia va pierde cu Mexicul, departajarea urmând să se facă la golaveraj.