Campionatul Angliei: Manchester City – Arsenal, scor 6-3

Publicat: 14 12. 2013, 18:12
Foto: sportblog.co.za

Manchester City a învins, sâmbătă, pe teren propriu, echipa Arsenal Londra, cu scorul de 6-3, într-un meci din etapa a XVI-a a campionatului Angliei, relatează Mediafax.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Aguero ’14, Negredo ’39, Fernandinho ’50, ’88, Silva ’66 şi Y. Toure ’90+6 (penalti).

Pentru Arsenal au înscris Walcott ’31, ’63 şi Mertesacker ’90+4.

Partidele Cardiff City – West Bromwich Albion, Chelsea – Crystal Palace, Everton – Fulham, Newcastle United – Southampton, West Ham United – Sunderland şi Hull City – Stoke City sunt programate tot sâmbătă.

Duminică se vor disputa meciurile Aston Villa – Manchester United, Norwich City – Swansea City şi Tottenham Hotspur – Liverpool.