Brazilienii, făcuți praf de un fost mare fotbalist pentru dansul de la Cupa Mondială: „Nu-mi vine să cred la ce asist. Parcă m-aș uita la «Dansez pentru tine»”
Brazilia s-a calificat în sferturile Cupei Mondiale din Qatar, luni seară, după o victorie clară împotriva selecționatei din Coreea de Sud, iar fotbaliștii „Selecao” au sărbătorit golurile în stilul caracteristic, însă dansul lor nu a fost apreciat de toată lumea.
Roy Keane: „Nu am văzut niciodată atât de mult dans. Parcă m-aș uita la «Dansez pentru tine»”
Roy Keane (51 de ani), un fost mare fotbalist de la Manchester United, s-a arătat de părere că „e lipsit de respect să dansezi așa după fiecare gol”, transmite GSP.ro.
„Nu-mi vine să cred la ce asist. Nu am văzut niciodată atât de mult dans. Parcă m-aș uita la «Dansez pentru tine». Cred că e lipsit de respect să dansezi așa după fiecare gol. Înțeleg primul moment, dar nu mereu… E o lipsă de respect. Chiar și selecționerul lor s-a implicat. Nu îmi place asta”, a declarat Roy Keane, la ITV.
Brazilia a câștigat partida de luni seară cu 4-1, după una dintre cele mai autoritare prestații de la actuala ediție a Cupei Mondiale, și era oricum enumerată printre favoritele la trofeu. Totuși, drumul spre ultimul act al competiției este încă lung, iar pentru selecționata latinoamericană urmează acum duelul cu vicecampioana mondială în exercițiu, Croația, care a trecut cu multe emoții de optimea cu Japonia.