Sport
Joi seara, la Craiova, pugilistul Viorel Simion a reușit să-și păstreze titlul WBC International la categoria pană. Simion l-a învins prin abandon în runda a patra pe filipinezul Ryan Sermona.
Cele patru reprize au fost spectaculoase, cu schimburi dure de partea ambilor pugiliști, cu un avantaj pentru Simion care a fost aprope să-și facă adversarul KO în runda a doua. Până la urmă Sermona a acuzat o accidentare la picior și s-a retras.
În urma acestei victorii, Viorel Simion are șanse să fie desemnat de WBC challenger obligatoriu pentru un posibil meci pentru titlul mondial cu mexicanul Daniel Ponce de Leon.