Box: Jo Jo Dan l-a învins la puncte pe canadianul Kevin Bizier și va boxa pentru titlul mondial IBF
Pugilistul Ion Ionuţ, alias Jo Jo Dan, l-a învins la puncte pe canadianul Kevin Bizier, într-un meci disputat pe parcursul a 12 runde, la categoria welter, la Quebec, potrivit lapresse.ca.
Jo Jo Dan s-a impus prin decizia arbitrilor: 114-113, 115-112 şi 113-114.
Cu această victorie, Dan a devenit primul challenger la categoria semimijlocie IBF, titlu deţinut de englezul Kell Brook.
După câștigarea acestui meci, Jo Jo Dan va boxa pentru titlul mondial IBF.
Pugilistul român a mai fost adversarul lui Kevin Bizier în noiembrie 2013, când s-a impus la puncte în faţa canadianului, obţinând centurile NABA și IBF Inter-Continental la categoria semimijlocie.