Borussia Dortmund marchează începutul lui 2019 printr-un GEST FENOMENAL! Fanii lui Schalke nu vor fi prea încântați… (FOTO)
Inițiativă inedită pentru Borussia Dortmund, liderul din Bundesliga, care dorește să înceapă anul fără nicio urmă de negativism. Astfel, relatează gsp.ro, administratorul paginii de Twitter a Borussiei i-a dat block paginii lui Schalke, rivala tradițională din fotbalul german.
Prin urmare, clubul a postat pe pagina de Twitter o captură a momentului în care blochează pagina marii rivale, alături de mesajul „Rezoluția noastră pe 2019: să blocăm negativismul din viețile noastre”.
„Revierderby”, sau „Derby-ul de pe Ruhr”, reprezintă una dintre cele mai puternice rivalități ale fotbalului german. Astăzi, la mai bine de 93 de ani de la prima confruntare a echipelor din bazinul Ruhr-ului, derby-ul continuă să aprindă spiritele microbiștilor germani, chiar și acum când cele două echipe se află în situații foarte diferite în clasament.
Sursa citată mai scrie că până acum s-au consumat 152 de episoade. Schalke are 59 de succese, Dortmund 51, iar 42 de meciuri s-au terminat la egalitate.Cea mai mare diferență de scor s-a înregistrat în 1940, când Schalke s-a impus cu 10-0. Dortmund conduce însă atunci când sunt luate în calcul doar partidele din Bundesliga. Are 33 de succese, mare rivală are 31, iar egaluri au fost 29.