Șefii de la AS Roma vor să ia măsuri în urma rezultatelor negative din ultima perioadă. După 15 etape, Roma se află pe locul 5 cu 29 de puncte. Unul dintre aceste măsuri ar fi demiterea antrenorului Rudi Garcia.
Unul dintre cei care ar putea prelua banca tehnică este românul Bogdan Lobonț, conform Eurosport.
La Roma, lucrurile nu stau prea bine, jucătorii sunt nemulțumiți de antrenamente și de atmosfera de la echipă.
Rudi Garcia antrenează la Roma din 2013, după ce plecat de la Lille. Acesta a dus Roma de două ori pe locul secund la finalul campionatului în Serie A.
AS Roma a ajuns la o serie de 7 meciuri fără victorie, iar Rudi Garcia este foarte aproape de plecare.
Lobonț, favorit să preia banca tehnică până în vară, are 37 de ani și se află din 2009 la formația italiană, unde a jucat doar în 28 de partide. Lobonț este unul dintre cei mai apropiați oameni de la echipă și unul dintre cei mai importanți din vestiar, scrie GSP.
În întreaga carieră, Bogdan Lobonș a trecut pe la echipe ca Rapid, Corvinul Hunedoara, Ajax, Dinamo, Fiorentina și AS Roma.