Detalii incredibile de la blatul din ultima etapă din campionatul Spaniei: Șapte jucători au fost cumpărați pentru a aranja meciul pentru pariuri

Publicat: 04 06. 2019, 15:07

Fotbalul european a fost zguduit în acest final de sezon de un scandal de meciuri aranjate pentru pariuri care a lovit chiar campionatul din Spania. Mai exact, este vorba de meciul Valladolid – Valencia, încheiat 0-2.

Meciul a fost aranjat de fotbaliştii Raúl Bravo și Carlos Aranda, care erau capii rețelei, ar fi aranjat meciul prin Borja Fernández, căpitanul lui Valladolid, care se retrăgea în acea zi din fotbal. Din păcate pentru ei, poliția i-a înregistrat.

Potrivit cotidianului El Mundo, în „Operațiunea Oikos”, polițiștii îi urmăreau de șase luni pe cei implicați, în special pe Raúl Bravo și Carlos Aranda, capii rețelei care truca partide pentru pariuri, înregistrându-le și convorbirile telefonice, iar astfel au prins aranjarea meciului din ultima etapă.

„Uite, frate! Șapte jucători au fost cumpărați!”, e auzit Aranda spunându-i unui prieten. Știa tot ce se va întâmpla pe teren: „Valencia are avantaj și în prima repriză, și în a doua. Câștigă meciul. Doi pauză, doi final. Marchează două goluri, pe repriză”, scrie GSP.

Toţi cei 7 jucători cumpăraţi jucau pentru Valladolid.

Polițiștii cred însă că Borja a fost omul din interior care a regizat totul. Aranda era atât de sigur de blat încât și-a sfătuit alt prieten la telefon: „Pariază 10.000 de euro și câștigi 20.000”.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei acuzați riscă o pedeapsă cu închisoarea între 6 luni și patru ani.