O nouă victorie de senzaţie pentru Bianca Andreescu: Venus Williams, ultima victimă

Publicat: 04 01. 2019, 14:55

Canadianca Bianca Andreescu, sportivă cu origini româneşti, este senzaţia începutului de an în tenisul mondial. După ce a joi a eliminat numărul 2 mondial, Caroline Wozniacki, aceasta a recidivat la doar 24 de ore şi a obţinut o nouă victorie uriaşă şi împotriva lui Venus Williams.

Tânăra de doar 18 ani s-a impus împotriva veteranei tenisului de 38 de ani în două ore jumătate, scor 6-7 6-1 6-3.

În semifinale de la Auckland, Andreescu o va întâlni pe Su-Wei Hsieh.

Canadianca are nevoie să câştige turneul din Noua Zeelandă pentru a intra în primele 100 de sportive ale lumii.