Bernadette Szocs, calificare în sferturile de finală la Europenele de tenis de masă, după o revenire spectaculoasă

Publicat: 19 08. 2022, 17:07
Actualizat: 19 08. 2022, 17:20
Foto: Federația Română de Tenis de Masă / Facebook

Bernadette Szocs s-a calificat în sferturile de finală la Campionatul European, după ce a trecut de Xia Lian Ni, scor 4-3 (0-11, 16-18, 9-11, 11-8, 11-8, 11-7, 16-14).

Bernadette Szocs, încă o victorie spectaculoasă

„Bernadette Szocs câștigă fabulos un meci al nervilor tari marcat de o revenire de zile mari aplaudată de toată sala din Munchen! #servimpentruistorie #hairomania #tabletennis

Unul dintre cele mai frumoase meciuri ale Campionatului European a avut loc în optimile de finală de la simplu, între Bernadette Szocs și campioana mondială din urmă cu patru decenii, Xia Lian Ni, care reprezenintă Luxemburg.

Condusă cu 3-0 la seturi, Bernadette a căpătat încredere treptat, a recuperat în următoarele trei seturi și finalul le-a adus pe cele două adversare umăr la umăr cu mingi de meci de ambele părți.

Totuși, românca a reușit punctul câștigător într-un duel terminat cu lacrimi de bucurie și care a asigurat calificarea în sferturile de finală, scor 4-3 (0-11, 16-18, 9-11, 11-8, 11-8, 11-7, 16-14)”, a transmis Federația Română de Tenis de Masă, pe Facebook

Bernadette Szocs, parcurs excepțional la Europenele de tenis de masă

Amintim că, la același campionat, Bernadette Szocs a cucerit argintul alături de Ovidiu Ionescu la proba de dublu mixt. Cei doi au avut un parcurs extraordinar, dar au rămas fără energie în finala disputată împotriva francezilor Emmanuel Lebesson și Jia Nan Yuan, scor 11-8, 6-11, 5-11, 9-11.

De asemenea, Bernadette Szocs a câștigat aurul  în proba feminină de dublu, alături de Sofia Polcanova (Austria). Ele au învins perechea de românce Elizabeta Samara / Andreea Dragoman, cu 3-0 (18-16, 11-6, 11-9). Samara şi Dragoman au obţinut argintul, iar perechea formată din Adina Diaconu (România) şi Maria Xiao (Spania) au câștigat bronzul.