Belinda Bencic a anunțat că nu va participa la US Open. Restul jucătoarelor care s-au retras din competiție

Belinda Bencic a anunțat că nu va participa la US Open. Restul jucătoarelor care s-au retras din competiție
foto: Facebook

Belinda Bencic din Elveția, a opta tenismenă a lumii, este cea mai recentă jucătoare care anunță că se retrage de la US Open 2020. Ea devine, astfel, a patra sportivă de Top 10 care dă forfait înaintea întrecerii de laFlushing Meadows, lăsând competiția din acest an fără trei din cele patru finaliste de la ediția din 2019.

Belinda Bencic a anunțat că nu va participa la US Open

„Am luat această decizie dificilă de a sări peste New York și mă voi întoarce (n.r. – pe teren) luna viitoare, la Roma. Abia aștept să revin (n.r. – la US Open) anul viitor și le urez tot norocul celor care vor evolua acolo în următoarele săptămâni”, a afirmat Belinda Bencic, potrivit BBC.

Openul Italian, un turneu pe zgură care prefațează prestigiosul Roland Garros (27 septembrie – 11 octombrie), ar trebui să înceapă în 14 septembrie, la o zi distanță de sfârșitul US Open la New York.

Restul jucătoarelor care s-au retras din competiție

Belinda Bencic nu este primă jucătoare de Top 10 care anunță că va sări peste US Open 2020. Înainte de ea, au mai luat decizii asemănătoare și alte nume grele din circuit, precum Bianca Andreescu (#6 WTA), campioana en-titre de la US Open, Ashleigh Barty (#1 WTA), Elina Svitolina (#5 WTA) și Kiki Bertens (#7 WTA). Concret, Serena Williams este singura dintre cele patru semifinaliste ale ediției din 2019 care a anunțat că plănuiește să participe la US Open 2020.

Nici întrecerea băieților nu a fost ocolită de astfel de vești. Rafael Nadal (#2 ATP), câștigătorul ediției din 2019, cvintuplul campion Roger Federer (#4 ATP), care este nevoit să stea pe tușă pentru tot restul sezonului după cele două operații suferite la genunchiul drept, Stan Wawrinka (#17 ATP), campionul din 2016, Gael Monfils (#9 ATP)și Nick Kyrgios (#40 ATP) au anunțat și ei că nu vor participa la US Open 2020.

Simona Halep încă nu a luat o decizie finală cu privire la o eventuală participare

Simona Halep, dublă-câștigătoare de Mare Șlem și a doua în ierarhia mondială a tenisului feminin, a vorbit despre participarea sa la US Open 2020 la capătul finalei de la WTA Praga, unde a bătut-o pe Elise Mertens și și-a adjudecat un nou trofeu în palmares.

„A fost greu de stat 10 zile într-o cameră. M-am plictisit. Dar a fost și bine, poate, pentru că m-am concentrat și odihnit foarte bine pentru fiecare meci. Dar nu mi-ar plăcea să fie la fel în continuare. Însă o să respect restricțiile, pentru că așa sunt eu obișnuită și educată.A fost ciudațel momentul cu trandafirii în rachetă. A fost amuzant, mie îmi place, ador florile. A fost relaxant puțin, pentru toate greutățile care au fost în perioada asta. Dacă merg la US Open? Am auzit în fiecare zi întrebarea asta. Nu m-am decis. Mâine voi anunța. De ziua de azi mă bucur, iar mâine o să spun ce am de spus. Ne vedem mai încolo”, a declarat Simona Halep, după victoria din Cehia, potrivit Digi Sport.

Simona Halep vs Taylor Townsend, în turul II de la US Open 2019

Cât despre triumful de la WTA Praga, cea mai titrată tenismenă din istoria României a explicat că deși credea în șansele sale de a se impune, i-a fost greu să creadă că poate câștiga un turneu după cele șase luni în care nu a jucat niciun meci oficial.

„Mi-e greu să spun că m-am gândit că voi câștiga acest turneu, sinceră să fiu. Bineînțeles, mental, îmi doream asta. Credeam că sunt în stare. Dar după o perioadă de șase luni în care nu am jucat niciun meci, era mai greu să cred că pot câștiga un turneu. Mă bucur, mental am fost zi de zi mai puternică.Am obosit fizic la 4-2, la 4-3. A fost greu fizic toată săptămâna, din cauza pauzei lungi e greu să intri în ritm. Dar am trecut peste pragurile dificile din fiecare meci, iar ăsta e un lucru bun”, a adăugat Halep.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`