Chiar dacă în urmă cu puţin timp a susţinut că finul său, Cristi Borcea, nu va mai intra în fotbal după ce iese din închisoare, acum Becali şi-a schimbat opinia la 180 de grade. Patronul vicecampioanei a declarat în direct la ProX că a discutat din nou cu Borcea, care i-a spus că va preluaDinamodupă ce va reveni în libertate.
"Am vorbit cu Borcea, plângea de bucurie că l-au votat fanii într-un sondaj. O să intre în fotbal când iese din puşcărie! Şi-a aranjat tot cu încă trei acţionari, revine în fotbal. E posibil să rămână şi Negoiţă în acţionariat. Unul dintre ei cred că e Badea. E ordonat, milimetric, calculează totul", a declarat Becali, pentru ProX, potrivit Prosport.
În urmă cu o săptămână, Becali susţinea că Borcea nu are de ce să mai revină în fotbalul care l-a băgat, până la urmă, la pușcărie.
Cristi Borcea e singurul condamnat din dosarul "Transferurilor" care încă se mai află în spatele gratiilor. Fostul acţionar de la Dinamo, împreună cu Ioan Becali, au primit cea mai aspră pedeapsă dintre cei opt inculpaţi, şase ani şi patru luni, cu executare. Deși au trecut patru ani de la decizia finală a magistraţilor, Tribunalul Ilfov a respins cererea de eliberare condiţionată depusă de Borcea în octombrie 2017, el putând reveni cu solicitarea după alte șase luni.