Autogol incredibil în Anglia. Chiar dacă a fost degajată spre terenul advers, mingea s-a întors în poarta celui care a șutat, cu ajutorul vântului (VIDEO)

Autogol incredibil în Anglia. Chiar dacă a fost degajată spre terenul advers, mingea s-a întors în poarta celui care a șutat, cu ajutorul vântului (VIDEO)
Foto: savjetnikuspjeha.com

Un autogol incredibil s-a petrecut într-o liga inferioară de fotbal din Anglia. La un meci dintre Romford și Thurrock, jucătorul Kamarl Duncan a încercat să degajeze mingea de la mijlocul terenului către jumătatea adversă. Dar vântul i-a încurcat planurile, acesta reușind să înscrie unul dintre cele mai haioase autogoluri din istoria fotbalului.
Din cauza vântului extrem de puternic, mingea a fost întoarsă în jumătatea proprie, aceasta oprindu-se chiar în poarta lui Kamarl. Balonul s-a întors la 180 de grade și a sărit peste portarul echipei, înainte să se oprească în plasă.

Partida dintre cele două s-a încheiat cu scorul de 1-1, dar autogolul jucătorului a devenit viral în mediul online.

 

Autogol incredibil într-o ligă inferioară din Anglia

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:25 - Autospecială de poliție aflată în misiune, implicată într-un accident în București. O polițistă a fost rănită
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)