Eveniment - 20 dec, 07:56
Autocarul naţionalei feminine a fost implicat, vineri, într-o coliziune cu un alt autovehicul, în drumul spre sala în care va avea loc un meci-test cu Serbia, a anunțat preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH), Cristian Gaţu.
„Pe traseu a fost o simplă coliziune, s-a «frecat» un microbuz de noi, pentru că a depăşit linia de demarcaţie. Totul s-a întâmplat pe traseu, nu ajunsesem la destinaţie, dar a fost o simplă sperietură. Suntem deja în sală, meciul se joacă la ora stabilită şi toată lumea e în regulă”, a declarat Gaţu, potrivit Mediafax.
Echipa României se află la Pancevo, unde va susţine, vineri, un meci-test cu Serbia, înaintea participării la CE din Serbia.