Autocarul în care se aflau jucătorii FC Vaslui a fost implicat într-un accident
Autocarul în care se aflau jucătorii și staff-ul FC Vaslui a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier, în timp ce revenea de la Brașov, potrivit Mediafax.
Șoferul a încercat să depășeacă un camion, în apropiere de Bârlad. În acel moment, șoferul camionului a virat brusc la stânga, fără a semnaliza și a se asigura.
Persoanele aflate în autocar se află în afara oricărui pericol și așteaptă un nou autocar epntru a ajunge la Vaslui.
Portarul Cătălin Straton a suferit răni ușoare, acesta aflându-se în apropierea șoferului în momentul accidentului.
Portarul are o contuzie la tibie și câteva cioburi i-au intrat în mână.
FC Vaslui revenea de la Braşov, unde vineri, a întâlnit echipa Corona, într-un meci din etapa a XI-a a Ligii I, braşovenii impunându-se cu scorul de 2-0.