Serena Williams a câștigat, sâmbătă, pentru a șaptea oară în carieră Australian Open, dupa ce învins-o pe Venus Williams (36 de ani, locul 17 WTA), scor 6-4, 6-4,relatează Agerpres.
Cap de serie numărul doi, Serena a fost jucătoarea mai puternică, cu un tenis variat, în urma acestui succes revenind pe prima poziție în clasamentul WTA. Serena Williams a ajuns la 23 turnee de Grand Slam cucerite, performanță cu care a depășit-o pe celebra Stefii Graf (22).
Finala de pe "Rod Laver Arena" a durat o oră și 21 de minute. Serena Williams a bifat a șaptea victorie la Australian Open, după cele reușite în 2003, 2005, 2007, 2009, 2010, 2015.
Pentru succesul de la Melbourne, Serena Williams va primi 3,7 milioane de dolari australieni și 2.000 de puncte WTA, urcând pe primul loc în ierarhia mondială, în timp ce Venus Williams, care a încasat un cec de 1,9 milioane de dolari australieni și 1.300 de puncte, va promova pe locul 11 în clasamentul WTA ce va fi dat publicității luni.
După disputarea acestei finale, scorul întâlnirilor directe a celor două surori a devenit 17-11 în favoarea Serenei Williams. Primul duel între ele în circuitul WTA a fost înregistrat in 1998, la Australian Open, Venus câștigand în două seturi. Cele două americance s-au confruntat de nouă ori într-o finală de Grand Slam, scorul fiind de 7-2 pentru Serena Williams.