Perechea formată din jucătoarea română de tenis Irina Begu și Lara Arruabarrena (Spania) s-a calificat în runda a doua a probei feminine de dublu din cadrul turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, joi, la Melbourne.
Perechea a învins cu 5-7, 6-4, 6-4 chinezoaicele Zhaoxuan Yang/Qiu Yu Ye, relatează Agerpres.
Begu și Arruabarrena, învingătoare după două ore și 8 minute de joc, și-au asigurat un cec de 21.000 de dolari australieni și 130 de puncte WTA.
Cuplul româno-spaniol va juca în faza următoare contra favoritelor nr. 14, Yung-Jan Chan (Taiwan)/Jie Zheng (China), victorioase cu 6-3, 6-0 în fața perechii Klara Koukalova (Cehia)/Stefanie Voegele (Elveția).
Irina Begu este calificată și în turul al treilea al probei de simplu (premieră pentru ea la un turneu de Grand Slam), unde o va înfrunta pe Carina Witthoeft (Germania).