Au apărut primele fotografii cu Mircea Lucescu după operație (FOTO)

Au apărut primele fotografii cu Mircea Lucescu după operație (FOTO)
Foto: evz.ro

Primele fotografii cu Mircea Lucescu după operație au fost publicate pe site-ul oficial al formației Șahtior Donețk.

Fotografiile au fost făcute de fotoreporterul oficial al grupării care l-a însoțit pe patronul echipei, Rinat Ahmetov, în vizita pe care i-a făcut-o antrenorului român.

Totodată, pentru prima oară, reporterul a reușit să discute cu Mircea Lucescu, ocazie cu care acesta din urmă a dat asigurări că se simte bine și că recuperarea este rapidă.

Medicul antrenorului a anunțat că este posibil ca Lucescu să fie externat săptămâna viitoare, dacă analizele decurg bine.


Foto: shakhtar.com


Foto: shakhtar.com

Întrebat cum se simte să știe că echipa se antrenează fără el, Lucescu a explicat :

”Șahtior  e viața mea, ceva ce o să-mi lipsească întotdeauna. Dar s-a întâmplat ca acum  să se pregătească fără mine. Sunt sigur că pregătirea este la cel mai înalt nivel (…) Alexandru Spiridon și Carlo Nicolini știu care sunt cerințele și cum ne-am pregătit atâția ani.”

În semn de recunoștință pentru grija față de Lucescu, Rinat Ahmetov a promis medicilor de la Spitalul Universitar că le va pune la dispoziție avionul personal pentru o excursie în țara vecină.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`