ATP și WTA consideră nedreaptă și discriminatorie decizia Wimbledon de a interzice participarea sportivilor ruși și belaruși: Ar putea „să stabilească un precedent dăunător pentru joc”

ATP și WTA consideră nedreaptă și discriminatorie decizia Wimbledon de a interzice participarea sportivilor ruși și belaruși: Ar putea „să stabilească un precedent dăunător pentru joc”
Daniil Medvedev, la ora actuală locul 2 mondial în tenisul masculin, obținea în finala cu Croația din decembrie 2021 punctul cu care Federația Rusă câștiga Cupa Davis pentru prima oară după anul 2006. Foto: Hepta.ro / Abaca Press / Lairys Laurent/ABACA

ATP, forul care administrează tenisul masculin, a criticat decizia organizatorilor de la Wimbledon de a interzice participarea sportivilor ruși și belaruși la ediția din 2022 și consideră că inițiativa este „nedreaptă” și ar putea „să stabilească un precedent dăunător pentru joc”, transmite BBC.

Tenismenii ruși și belaruși nu vor avea voie să participe la Wimbledon 2022 din cauza războiului pornit de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Printre jucătorii afectați de decizia organizatorilor de la All England Club se numără rusul Daniil Medvedev, locul 2 mondial în tenisul masculin, și belarusa Aryna Sabalenka, locul 4 mondial în tenisul feminin. Interdicția se aplică și la celelalte turnee de pe iarba britanică.

UPDATE, 20 aprilie, ora 23.58: UPDATE: WTA și-a exprimat dezamăgirea faţă de excluderea jucătorilor ruși și belaruși de la turneele pe iarbă organizate în Marea Britanie, inclusiv de la Wimbledon. WTA consideră hotărârea nedreaptă şi injustă.

„WTA condamnă cu fermitate acţiunile Rusiei şi invazia neprovocată a acesteia în Ucraina. Ne continuăm eforturile umanitare în sprijinul Ucrainei prin intermediul Tennis Plays for Peace.

În schimb, suntem foarte dezamăgiţi de anunţul de astăzi al AELTC de a interzice sportivilor individuali din Rusia şi Belarus să participe la următoarele competiţii pe iarbă din Regatul Unit.

Un principiu al WTA e că sportivii individuali pot participa, fără nicio formă de discriminare. Acest principiu e prevăzut în mod expres în regulamentul nostru”, a transmis WTA, punctând că sportivii individuali nu ar trebui să fie penalizaţi din cauza țării din care provin.

WTA mai susține că decizia e discriminatorie, incorectă și injustă: „WTA va continua să aplice regulile sale pentru a respinge discriminarea. WTA îşi va evalua următorii paşi şi ce măsuri pot fi luate”.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

ATP condamnă decizia Wimbledon de a interzice participarea tenismenilor ruși și belaruși la ediția din 2022

În opinia ATP, decizia este „nedreaptă” și ar putea „să stabilească un precedent dăunător pentru joc”.

„Discriminarea bazată pe naționalitate constituie și o încălcare a acordului nostru cu Wimbledon care statuează că accesul jucătorilor se bazează exclusiv pe clasamentul ATP”, spune ATP.

În justificarea decizie luate, All England Lawn Tennis Club (AELTC) susține că poartă o responsabilitate pentru „a limita influența globală a Rusiei prin cele mai puternice mijloace posibile”.

Ediția din 2022 a Wimbledon, cel mai prestigios turneu de Grand Slam dintre cele patru ale anului, este programată să se desfășoare între 27 iunie și 10 iulie.

„În circumstanțele unei astfel de agresiuni militare nejustificate și fără precedent, ar fi inacceptabil pentru regimul rus să beneficieze de orice beneficii din implicarea jucătorilor ruși sau belaruși”, a adăugat AELTC.

„Este prin urmare intenția noastră, cu un profund regret, să refuzăm înscrierile jucătorilor ruși și belaruși la Wimbledon”, au subliniat organizatorii turneului de Grand Slam din Marea Britanie.

Aryna Sabalenka a jucat o semifinală la ediția din 2021, în timp ce Daniil Medvedev s-a oprit în turul IV. Turneul va fi ratat și de Anastasia Pavlyuchenkova, locul 15 mondial în tenisul feminin, care ceruse oprirea războiului din Ucraina, dar și de veterana Victoria Azarenka, a 18-a tenismenă a lumii.

Rușii Andrey Rublev și Karen Khachanov sunt pe 8, respectiv 26 în ierarhia tenisului masculin.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)
18:59 - Marina Almășan a obținut un nou de protecție împotriva fostului iubit, Georgică Cornu. Omul de afaceri, obligat să poarte brățară electronică încă 8 luni
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / Simion, despre momentul în care a jignit-o pe Șoșoacă: „A fost un derapaj regretabil” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)