Atmosferă impresionantă la Ploiești: Coregrafii spectaculoase și 13.000 de oameni în tribune la meciul care a adus calificarea Petrolului în Liga III (VIDEO)
Petrolul a promovat în Liga III sâmbătă seară după meciul cu Dentas Tărtășești, încheiat la egalitate 2-2. Ploieștenii au reușit calificarea după 3-0 în tur.
Atmosfera de pe teren a fost una incendiară, 13.914 oameni susținând din tribune echipa, informează gsp.ro.
În debutul meciului, suporterii au realizat două coregrafii 3D impresionante.
Pe o pânză mare cât toată peluza, au fost înfățișați gladiatori vopsiți în galben-albastru. Alîturi a fost afișat mesajul "Mereu în luptă să apăr ce am învățat să iubesc de la tine, tată… sunt vremuri tulburi, știu ce ne așteaptă!".
O coregrafie remarcabilă a fost pregătită și de cei din tribuna a doua, coregrafie completată de cartoane galbene și albastre. Fundalul sonor a fost asigurat de la stația de amplificare cu o piesă de rock epic.
Meciul nu a fost însă lipsit de incidente. Cu puțin timp înainte de începutul partidei, suporterii Petrolului au aruncat mai multe torțe pe teren și iar câteva mesaje din hârtie s-au aprins.
PETROLUL – TĂRTĂȘEȘTI 2-2 (în tur 3-0)
A marcat: Adrian Vintilă 68, Nini Popescu 87 / Florin Lețu 7, Florin Sandu 90+8.
Coregrafie de Champions League la meciul PETROLUL Dentas Tătărșești