Pandemia de coronavirus a anulat numeroase competiții sportive importante, precum Jocurile Olimpice, Campionatul Mondial de Patinaj sau Campionatul European de Fotbal EURO 2020, alături de multe alte campionate interne, ce au fost reprogramate, în încercarea de a opri răspândirea virusului.
Acum, odată cu ridicarea anumitor restricții și revenirea treptată la activitățile dinaintea izbucnirii pandemiei de COVID-19, și competițiile sportive se vor relua, în prima fază fără spectatori.
Prima divizie de fotbal a țării se va relua pe 8 iunie, desi estimările preliminare anunțau reluarea campionatului la 12 sau 13 iunie.
„Spania a făcut ceea ce trebuia să facă, iar acum se deschid noi orizonturi pentru toată lumea. A venit momentul să vă reluaţi multe dintre activităţile voastre zilnice. La Liga va reveni începând din 8 iunie”, a declarat Pedro Sanchez.
Vineri, presa spaniolă scria că LaLigas-ar putea relua la 12 iunie, cu derbiul FC Sevilla – Betis Sevilla, din cadrul etapei a XXVIII-a, după trei luni de pauză, un anunţ oficial urmând să fie făcut la 28 mai.
„E ceea ce ne dorim cu toţii. Nu există o reţetă mai bună pentru restart decât un derby al Sevillei”, a spus Monchi, directorul sportiv al FC Sevilla.
Înaintea confruntării directe, Sevilla ocupă locul trei în La Liga, cu 47 de puncte, în timp ce rivala din oraș, Betis, este pe 12.
Fiecare echipă va juca un meci la 72 de ore, iar competiţia s-ar încheia în acest fel la 19 iulie.
Astfel, LaLiga va fi al doilea campionat important din Europa care îşi reia meciurile, după Bundesliga.
Jucătorii echipelor spaniole şi-au reluat antrenamentele individual, iar de săptămâna trecută au putut să se pregătească în grupuri de până la zece fotbalişti.
„Este o decizie ministerială. Era foarte important ca toate echipele să se poată antrena în aceeaşi manieră”, explica Javier Tebas, președintele Ligii Profesioniste din Spania, despre reluarea antrenamentelor în grupuri restrânse.
Meciurile din campionatul german de fotbal s-au reluat începând cu a doua jumătate a lunii mai, respectând regulile convenite.
„Ultimele cifre ale Institutului Robert-Koch sunt foarte pozitive. Am ajuns în punctul în care am reuşit să încetinim răspândirea virusului”, a declarat cancelarul Angela Merkel, în ziua în care a anuțat reluarea competițiilor sportive.
În acest sens, DFL şi Federaţia Germană de Fotbal (DFB) au oferit un manual detaliat pentru cluburi cu privire la modul în care meciurile din ultimele nouă etape ale sezonului primei ligi se pot desfăşura într-un mediu cât mai sigur posibil, cu respectarea regulilor de distanţare în afara terenului şi cu testarea frecventă a tuturor celor implicaţi.
Un prim set de teste a înregistrat 10 persoane pozitive cu virusul Sars-CoV-2, din 1.724 controlate. De asemenea, toate cluburile vor fi supuse unor măsuri stricte de izolare, într-un cantonament.
Campionatul german de fotbal a fost suspendat pe 13 martie, din cauza pandemiei de Covid-19. Bundesliga a fost întreruptă după 25 de etape jucate din 34.
După mai bine de două luni de așteptare, Guvernul României vine cu vești bune și pentru sportivi și faniifotbalului.
Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a vorbit despre reluarea campionatului, anunțănd că, cel mai probabil, campionatul va fi reluat la mijlocul lunii viitoare.
„Vom repornifotbalul din momentul în care pandemia va permite acest lucru. Noi lucrăm la niște scenarii, am lucrat acest lucru printr-un ordin comun cu Ministerul Sănătății. FRF și LPF ne-au transmis că 3-4 săptămâni de antrenament le sunt necesare pentru a se încadra în parametrii optimi pentru a se desfășura competiția.
Cred că jumătatea lunii iunie o să putem lua ca și reper, în condițiile în care subliniez, pandemia ne va permite, adică vom avea mai puține infectări, măsurilese vor mai relaxa un pic. Cred, cu siguranță, că se va relua în acel weekend, de 13-14 iunie, dacă toate lucrurile vor decurge bine. Vom anunța până pe data de 1 iunie care va fi cadrul bine definit, astfel încât să existe o perioadă de două săptămâni în care cluburile să se organizeze și să-și pună la punct toate aceste condiții”, a declarat Ionuț Stroe înexclusivitate pentruB1 TV.