Deși încă este departe de performanțele tatălui său, Ianis Hagi continuă să progreseze, iar forma sa bună a atras după sine oferte de la mai multe echipe importante. Una dintre ele este FC Sevilla, liderul La Liga, care l-a dorit în vară, potrivit anunțului făcut de Cristian Bivolaru, directorul general al lui Viitorul, în cadrul unei intervenții la Pro X.
„În vară a fost o ofertă concretă din partea celor de la Sevilla. Suma a fost puțin mai mare decât cea pe care a plecat la Fiorentina, dar Gică Hagi nu a fost de acord cu ea, așa că Ianis a rămas la noi. Sincer, eu mi-aș dori să nu plece, să mai rămână la noi până la finalul sezonului. Dar există această posibilitate, da. Ne așteptăm să primim oferte concrete pentru el. Cota lui Ianis a crescut din vară și până acum datorită evoluțiilor lui”, a dezvăluit oficialul celor de la Viitorul Constanța, acolo unde evoluează Ianis în prezent.
În actualul sezon al Ligii 1, Ianis Hagi are cifre impresionante. Fiul Regelui a reușit cinci goluri și patru pase decisive în cele 14 meciuri jucate, fiind unul dintre cei mai productivi jucători ai campionatului. În plus, Ianis vine după o calificare surprinzătoare cu reprezentativa României U21, alături de care va participa la Euro 2019 din Italia.