ASA Târgu Mureș-CFR Cluj, 0-0, în turul semifinalelor Cupei României
ASA Târgu Mureș a primit vizita echipei clujene de la CFR în manșa tur a primei semifinale a Cupei României la fotbal.
Cele două formații au încheiat partida cu o remiză albă, 0-0, informează DigiSport.
Prima ocazie importantă a fost de partea gazdelor prin Ramiro Costa, care a primit o centrare în mijlocul careului din partea lui Dedov, dar atacantului nu i-a reușit lovitura de cap și a trimis cu umărul, alături de poarta lui Mincă.
În primă repriză merită de amintit și ocazia celor de la CFR când Petrucci a primit în centru, după un contraatac purtat pe dreapta, însă a preferat să șuteze din afara careului, în loc să paseze în stânga, către un coleg care nu era marcat, iar mingea a fost blocată de fundașul Ionuț Balaur.
În repriză secundă, Mincă a avut o paradă reușită prin care și-a salvat echipa. Portarul CFR-ului a ieșit din propriul careu și a blocat cu capul o minge pe care Ramiro Costa a încercat să o salte peste el.
Meciul s-a încheiat la egalitate, iar finalista se va afla abia în meciul retur care va avea loc la Cluj.
Joi seara va avea loc cea de-a doua semifinală a Cupei, dintre Dinamo și Steaua, de la ora 20.30, pe stadionul din Ștefan Cel Mare.