AS Roma l-a achiziţionat pe atacantul Gabriel Rareş Flueraş
AS Roma l-a achiziționat pe atacantul român Gabriel Rareș Flueraș în vârstă de 16 ani, fost jucător al celor de la Almeria. Atacantul a mai fost dorit de Real Madrid și de Atletico Madrid, informează gsp.ro.
Rareș Flueraș va evolua pentru echipa a doua de la AS Roma. Spaniolii l-au descris pe român drept un vârf puternic, inteligent, înalt și rapid. El a mai fost lăudat pentru că este letal în fața porții și pentru că apare excelent în finalizare.
Flueraș a marcat de 8 ori în 13 meciuri pentru cei de la Almeria și chiar a reușit un hat-trick în 15 minute.