Argentina a învins Belgia, scor 1-0, şi s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale
Reprezentativa Argentinei s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale, după ce a învins, sâmbătă, la Brasilia, cu scorul de 1-0 (1-0), selecţionata Belgiei, în sferturile de finală ale competiţiei.
Unicul gol al meciului a fost marcat de Gonzalo Higuain, în minutul 8, transmite Mediafax.
În semifinale, Argentina va întâlni învingătoarea meciului Olanda- Costa Rica, programat de la ora 23.00.