Argentina a câştigat Copa America 2024, după 1-0 în prelungiri, în finala contra Columbiei. Messi a plâns ca un copil
Argentina a câştigat Copa America 2024, după ce s-a impus cu 1-0, în prelungiri, în finala contra Columbiei. Lautaro Martinez, golgheterul competiției, a marcat singura reuşită a meciului, în timp ce Lionel Messi a ieşit accidentat, în minutul 66. A fost ultimul meci internaţional pentru un jucător uriaş, Angel Di Maria.
Glezna lui Lionel Messi a cedat
Finala Copei America 2024 a început cu două ore întârziere, din cauza faptului că stadionul Hard Rock, din Miami, a fost luat cu asalt de zeci de mii de fani fără bilet, mulţi dintre ei pătrunzând în arenă.
A rezultat un haos de nedescris, cu mii de oameni care aveau bilet dar rămăseseră blocaţi la porţi.
Într-un final, partida care era progamată să înceapă la ora 3:00 a început după 5:00, dar miza partidei şi-a pus amprenta pe evoluțiile celor două echipe.
Luis Diaz&Co au părut echipa mai bună, omul meciului fiind fără doar şi poate cel care acum doi ani, în Qatar, aducea al 3-lea titlu mondial cu prestaţia sa fabuloasă din finala cu Franţa: „Dibu” Martinez, notează Eurosport.
De această dată, goalkeeperul lui Villa a reuşit 9 parade salvatoare, demonstrând încă o dată că e printre cei mai buni din lume în partidele mari.
De altfel, secretul pentru al 16-lea trofeu cucerit de „pume” în competiţie (au depăşit Uruguayul) a fost apărarea: echipa lui Scaloni a primit un singur gol la turneul final (şi acela, în prelungiri, în duelul cu Ecuador).