Aproximativ 6.000 de suporteri ai Petrolului Ploiești, prezenți la meciul de Supercupă

Publicat: 10 07. 2013, 15:44

La partida pentru Supercupa României, care se va juca pe Arena Națională, vor asista aproximativ 6.000 de suporteri ai echipei Petrolul Ploiești, mai puțin de jumătate dintre biletele rezervate fanilor echipei ploieştene fiind vândute până în ziua partidei.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Gruparea Mobilă de Jandarmi Ploieşti, aproximativ 6.000 de suporteri ai echipei Petrolul Ploieşti vor asista miercuri seară la partida dintre echipa antrenată de Cosmin Contra şi Steaua, contând pentru Supercupa României.

Numărul fanilor echipei Petrolul care vor asista la meciul care se va disputa pe Arena Naţională este de mai puţin de jumătate din numărul biletelor rezervate suporterilor petrolişti, în condiţiile în care pentru aceştia au fost scoase la vânzare 15.000 de tichete.

Formaţia Steaua Bucureşti întâlneşte, miercuri, de la ora 20.45, pe Arena Naţională din Bucureşti, echipa Petrolul Ploieşti, în Supercupa României-Timişoreana.