Antrenorul Angliei, Gareth Southgate, a demisionat la două zile după ce Anglia a pierdut, duminică, în fața Spaniei la finala Euro 2024, cu 1-2.
Southgate, în vârstă de 53 de ani, a condus echipa națională a Angliei în 102 jocuri în opt ani, iar contractul lui urma să expire în acest an, conform BBC.
Ca un englez mândru, a fost onoarea vieții mele să joc pentru Anglia și să conduc Anglia. A însemnat totul pentru mine și am dat totul. Dar este timpul pentru schimbare și pentru un nou capitol”, a spus Southgate.
Etapa de căutare a unui nou antrenor pentru echipa națională a început, iar directorul executiv al Asociației de Fotbal, Mark Bullingham, a transmis că așteaptă un răspuns de la potențialul înlocuitor al lui Southgate.
Antrenorul lui Newcastle, Eddie Howe, fostul șef de la Brighton și Chelsea, Graham Potter, și fostul antrenor de la Chelsea și Tottenham, Mauricio Pochettino, sunt printre primii favoriți. Se zvonește că și fostul șef de la Liverpool, Jurgen Klopp, și Thomas Tuchel, care a părăsit Bayern Munchen la sfârșitul sezonului trecut ar fi printre antrenorii care ar putea fi aleși să coduncă echipa Angliei.
Anglia va juca, în 7 septembrie, împotriva Irlandei, în Liga Națiunilor.
Gareth Southgate a condus Anglia în patru turnee importante și a dus echipa în semifinalele Cupei Mondiale în 2018 și în sferturile de finală în 2022.
Presiunea asupra antrenorului a crescut în această vară când suporterii echipei erau de părere că acesta nu este suficient de bun pentru a conduce echipa. Ba maim ult, unii suporteri au aruncat cupe de plastic după ce a remizat cu Slovenia, 0-0, la grupele de la Euro 2024.
Și prințul William, președintele FA, i-a mulțumit lui Southgate pentru toate reușitele din cadrul Campionatului European din 2024 pentru că a creat o echipă „care stă umăr la umăr cu cei mai buni din lume în 2024”.
„Vă mulțumesc pentru că ați arătat smerenie, compasiune și lider adevărat sub cea mai intensă presiune și control. Și îți mulțumesc că ai fost un act de clasă completă. Ar trebui să fii incredibil de mândru de ceea ce ai realizat”, a spus prințul de Wales.
Și jucătorii echipei i-au transmis câte un mesaj antrenorului lor.
„Mulțumesc, maestrule. A fost un privilegiu să joc pentru Anglia sub îndrumarea ta. Amintirile vor rămâne cu mine pentru totdeauna. Toate cele bune în următoarea ta aventură”, a spus mijlocașul Declan Rice.
De asemenea, portarul Everton și Jordan Pickford i-au transmis lui Sothgate urări de bine și i-au mulțumit pentru eforturile sale.
Și Southgate le-a mulțumit jucătorilor și staff-ului pentru toate momentele și meciurile de până acum.
„M-am alăturat FA în 2011, hotărât să îmbunătățesc fotbalul englez. Sper să fim în spatele jucătorilor și echipei de la St George’s Park și de la FA care se străduiesc în fiecare zi să îmbunătățească fotbalul englez și să înțeleagă puterea pe care o are fotbalul pentru a genera schimbări pozitive”, a spus el.