Anghel Iordănescu e istorie: "Până la finalul Euro 2016, vom anunţa noul selecţioner"

Anghel Iordănescu e istorie: "Până la finalul Euro 2016, vom anunţa noul selecţioner"

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a susținut luni o conferință de presă prin care a anunțat că Anghel Iordănescu nu va mai fi antrenorul echipei naționale, contractul acestuia ce expiră în această vară nu va mai fi prelungit. Numele noului selecționer urmează să fie anunțat până la finalul EURO 2016, pe 10 iulie.

"În urma unui proces de analiză pe care l-am avut cu colegii mei, dar şi cu oameni din afara Federaţiei, am ajuns la un set de soluţii care nu mai pot fi amânate. Dacă facem o analiză, există două modele: modelul liberal şi cel intervenţionist. În situaţii de criză, modelul intervenţionist este cel care te poate scoate din această criză. Eu, ca preşedinte al FRF, îmi voi asuma aceste decizii. Până la finalul Campionatului European, vom anunţa noul selecţioner. Vreau să-i mulţumesc domnului Iordănescu pentru că şi-a asumat o mare responsabilitate după plecarea lui Victor Piţurcă şi ne-a dus după 8 ani la un turneu final" a declarat Burleanu potrivit Digisport.

Oficialul FRF a făcut și o analiză a evoluței României la Campionatul European, el nu a numit niciun vinovat pentru rezultate și a subliniat diferența între fotbalul românesc și cel din Vest: "Acest Euro ne confirmă că există o prăpastie între echipele naţionale din Vest şi cele din Est. Europa e despărţită azi. Avem Polonia, Slovacia, Croaţia şi, de partea cealaltă Ucraina, Rusia, Albania, echipe care au plecat devreme de la Euro. Nu vreau ca România să rămână la periferie şi mă voi bate cu toate puterile şi cu toţi oamenii de bine, pentru ca după acest eşec să continuăm acea reconstrucţie pe care am început-o acum doi ani."

Naționala de fotbal a României a terminat pe ultimul loc grupa în care a jucat la Euro, după ce a înregistrat două înfrângeri cu Franța și Albania, și doar un egal cu Elveția.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`