Scoţianul Andy Murray va deveni, începând de luni, pentru prima dată în carieră, numărul unu în tenisul mondial, informează prosport.ro.
El a ajuns în finala Turneului de la Paris în urma retragerii din semifinale a lui Milos Raonic.
Murray devine primul britanic din istorie care ajunge în topul clasamentul ATP.
"Ultimele luni au fost cele mai bune din cariera mea", se mândreşte tenismenul, care l-a detronat astfel pe Novak Djokovic, cel care conducea ierarhia ATP din iulie 2014.
"Am un respect enorm pentru ce a reuşit Andy până acum. Tot ce pot spune este că merită poziţia ocupată în acest moment. Până la urmă, acesta este sportul. Nu te poţi aştepta mereu la victorii. Nu sunt prea îngrijorat în privinţa viitorului. Vreau să trăiesc clipa şi atât", a spus Djokovic pentru site-ul oficial al ATP.