Andrei Pavel a vorbit despre situația în care se găsește sportiva noastră în prezent. „Cneazul”, cum este poreclit, a fost prezent la mai multe turnee alături de Simona, colaborând cu australianul Darren Cahill în pregătirea româncei.
Cu Andrei Pavel în echipă, Simona a ajuns numărul 1 WTA și a câștigat primul turneu de Grand Slam, Roland Garros 2018. Cei doi s-au despărțit după aproximativ un an, în august 2018.
„Nu înțeleg de ce nu e decizia deja luată, de ce o prelungesc atât de mult. Am văzut că e înscrisă la US Open, am văzut că se antrenează. Ar fi o gură de aer să joace la US Open. Sper să revină pe terenul de tenis, am văzut că a revenit și Caroline Wozniacki. M-a surprins foarte multe toată povestea asta cu dopingul.
Cât am fost antrenorul ei, ea mânca foarte simplu, foarte normal. Îi plăceau puiul, piureul de cartofi, tiramisu ca prăjitură, lucruri foarte simple. Iar în ceea ce privește vitaminizarea, era și mai simplu, foarte simplu, nu era nimic științific.
Lua niște batoane Isostar, care au prea mult zahăr în ele, după mine, nu sunt performante. Lua vitamine simple și, cu toate astea, abilitatea ei pe teren era maximă. Făcea pregătire fizică foarte bună, intensitatea ei era maximă. Să aud că s-a dopat a fost o surpriză imensă”, a explicat Andrei Pavel în podcastul SportCast, preluat de gsp.ro.
„Simona a trecut prin lucruri destul de nasoale, și pe terenul de tenis, și pe plan personal. Nu merită ce s-a întâmplat”, a mai zis Pavel.