Final trist de sezon pentru Bianca Andreescu! Sportiva canadiană, cu origini românești, a abandonat miercuri în al doilea meci al turneului împotriva Karolinei Pliskova.
Jucătoarea de 19 ani s-a accidentat la genunchi și a fost nevoită să abandoneze după doar un set, pe care l-a cedat 3-6, pierzând astfel șansa calificării în semifinalele compteiției, la prima ei participare.
Cu toate acestea, 2019 a fost un an de vis pentru Bianca Andreescu care a început în afara topului 100 mondial și îl va încheia în top 8 cu un titlu de Grand Slam la US Open și alte vicotrii extrem de importante la Indian Wells sau Toronto.
Din această grupă, Elina Svitolina este sigură pe calificarea în semifinale, în timp ce ultimul loc va fi decis în meciul direct dintre Simona Halep și Karolina Pliskova.