Externe - 13 dec, 23:06
Pugilistul american Andre Ward, 27 de ani, a unificat titlurile WBA și WBC la categoria supermijlocie, după ce s-a impus în fața britanicului Carl Froch, în finala Turneului Super-Six, relatează AFP.
Andre Ward era deja campion WBA. Acum, a obținut și centura WBC pe care o deținea Froch, în vârstă de 34 de ani.
Ward a câștigat în urma deciziei unanime a arbitrilor-judecători:118-110, 115-113 și 115-113.
“Am știu să-mi păstrez sângele rece și să controlez meciul. Pot face și mai bine”, a declarat Andre Ward.
Văzut de specialiști ca favorit al finalei Super Six, boxerul american rămâne neînvins în 25 de meciuri la profesioniști, în timp ce Froch a înregistrat a doua înfrângere în 30 de meciuri.