Ana-Maria Popescu, fosta campioană olimpică, mondială şi europeană la scrimă, a declarat că nu crede că poate cineva să se pună în pielea Simonei Halep, tenismena care a fost depistată pozitiv la o substanță interzisă.
Fosta campioană mondială la scrimă a afirmat că speră ca Simona să se întoarcă mai puternică după această experiență neplăcută. Acesta a mărturisit că au trecut-o fiorii la aflarea veștii șocante despre Simona, frica de doping fiind cea mai mare frică a sa.
„Nu cred că poate cineva să îşi imagineze sau să se pună în pielea Simonei acum. Consider însă că nu toţi trebuie să avem o părere despre acest subiect. Eu îmi doresc foarte mult ca Simona să iasă şi mai puternică din acest episod. Vestea bineînţeles că vine ca un şoc… pe mine efectiv m-au trecut fiorii când am citit pentru că întreaga mea carieră de asta mi-a fost cel mai frică, de doping. Nu mi-a fost frică de accidentări.
Chiar şi acum, când ştiu că nu mă mai caută nimeni (n.r. – ofiţerii antidoping) pur şi simplu mă uit de două ori dacă sticla de apă e sigilată înainte să beau din ea.
Iar primul meu gând când m-am retras din activitate nu a fost să-mi iau echipamentul să merg la sală, ci să anunţ WADA unde sunt ca să vină pentru un eventual test. De asta spun că rămâi cu nişte lucruri şi sper ca Simona Halep să iasă mai puternică din această poveste. Pentru că eu nu o văd pe Simona capabilă să ia cu bună ştiinţă ceva.Să ne aducem aminte că ea nu a participat la Jocurile de la Rio pentru că îi era teamă de acel virus (n.r. – virusul zika)… şi atunci cum să bagi nişte chimicale în tine cu bună ştiinţă? Pentru că am citit toţi ce efecte adverse pot avea”, a afirmat fosta scrimeră.
Ana-Maria-Popescu îi încurajează pe sportivi să discute cu cei de la ANAD de fiecare dată când au dubii în ceea ce consumă, fiind cei mai îndreptățiți să dea un verdict.
„Eu chiar îi rog şi îi îndemn pe toţi sportivii să îi deranjeze pe cei de la Agenţia Naţională Anti-Doping. Eu cât am fost sportivă nici nu conta ora la care îi deranjam. Aveam senzaţia că ei sunt singurii oameni care pot spune ‘Da’ sau ‘Nu’. De aceea cred că e un moment bun să începem să facem din ce în ce mai multe seminarii şi cursuri pentru sportivi pe această temă, începând cu categoriile mici de vârstă. Ca să nu ajungi să fii sportiv senior şi să nu ştii cu ce se mânâncă. Deci cei de la cluburi, federaţiile şi ANAD trebuie să fie mai activi în zona aceasta”, a explicat fosta sportivă.