Ana Maria Brânză, medaliată cu bronz la Campionatele Europene de scrimă

Publicat: 16 07. 2011, 21:43
Foto: sport.bzi.ro

Sportiva româncă Ana Maria Brânză a câştigat medalia de bronz la spadă feminin, la Campionatele Europene de scrimă de la Ostrava. Brânză a fost învinsă în semifinale de sportiva germană Britta Heidemann, cu scorul de 15-10.

Sportiva a intrat direct în turul doi, trecând cu 15-12 de ucraineanca Yana Şemyakina, după care a învins-o, în optimi, cu scorul de 15-10, pe Sarah Daninthe din Franța.

În sferturi, Brânză a învins-o pe italianca Bianca del Carretto, cu scorul de 15-14.